sâmbătă, 1 septembrie 2012

Essay for the best friend.

Şi pentru că ştiu că e cea mai aşteptată postare (asta bineînţeles că doar de unii), încerc să vorbesc despre cel, cea, cei mai buni prieteni. Nu neapărat despre cineva, chiar dacă asta este pentru Cineva. De ce am scris "Cineva" cu un "C" mare cât casa? Pentru că este cineva pentru mine, şi pentru că îmi este alături. Pentru că râdem de nu ne mai putem opri, pentru că ne enervăm (mai ales tu...) când nu vorbim, sau dacă nu ne trimitem mesaje, şi din multe alte motive pe care, sincer, nu aş fi în stare să le enumăr într-o singură postare. 

Prietenii... În general sunt nişte fiinţe speciale, menite să îţi aducă zâmbetul pe buze, sau să îţi ofere un umăr pe care să plângi. Şi nu numai asta. Dar sunt cei care te fac în toate felurile, şi tu în loc să rămâi cu gura căscată că cel mai bun prieten al tău ţi-a făcut asta, îi întorci o vorbă puţin mai... "înflorită" aş putea zice. Sunt nişte fiinţe cu care discuţi atât de liber, încât în momentele în care discuţi cu ele simţi că nu mai ai niciun secret, şi că...în sfârşit te-ai descărcat, te-ai plâns cuiva, şi ai spus ceea ce aveai de spus. 

Şi în general Ei ştiu să te asculte cu mare atenţie. Nu ţi-or răspunde la toate vorbele pe care le-ai spus, dar îţi răspund măcar la cele de o calitate superioară (dacă este un prieten adevărat ar trebui să ştie să o aprecieze). 

Aşa, ca de final, aş vrea să îi mulţumesc că există celui, celei sau celor aflaţi în cauză (asta ca să nu dau informaţii exacte, însă cel, cea sau cei despre care vorbesc sigur se simt), şi să le mulţumesc nu pentru ceea ce sunt ei în prezenţa mea, ci pentru cel care mă transformă când sunt în prezenţa lor. Sau a ei. Sau a lui. Este toootul un mister.

Vaco! Te urăsc! (nu înţelege greşit...)

Boul .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu