joi, 24 ianuarie 2013

The Soul.

Un trup. Un trup nu poate trăi fără suflet, dar un un suflet poate trăi fără trup. În momentele grele, în care ne simţim singuri, şi fără nicio speranţă, o adiere de vânt ne face să ne simţim mai bine. Avem senzaţia că nu a fost doar vântul. Şi bunicul a venit cu ea, punându-ne mâna pe creştet, şi şoptindu-ne, parcă, că totul va fi bine.
Lumea sufletului meu e maaare... Chiar eu am creat-o! Am pus deal lângă deal, munte lângă munte, şi la poalele muntelui marea. Numai că acolo nu sunt valuri. Nici nu plouă. E cald, şi Soarele se chinuie să apună lăsând cerul roşu de când am creat această lume.
Îmi place să mă-nchid aici. Pot să fac plimbări fără sfârşit fără să obosesc, şi picioarele...picioareşe nu mă dor. Pot să înot fără să-mi fie frig, şi plutesc fără să mă chinui. Dacă vreau, clipesc şi-ajung pe munte. Din vârful lui m-arunc din nou în mare, ca să înot puţin cu delfinii şi să las nisipul fiiin să îmi zgârie faţa.
Lumea sufletului meu e plină de multe alte suflete. Dar le simt doar pe cele dragi mie. Nu ştiu câte sunt. Dar nu sunt multe. Fiecare îmi şopteşte ce vreau să aud în alt fel, fiecare mă mângâie în alt fel, fiecare are grijă să adorm în alt fel. Mă simt bine cu ele; ştiu că nu mă pot minţi.
Aici nu-s case, nici magazine, nici electricitate. Doar eu şi natura, natura şi eu. Brazi, peşteri, ape, delfini. Toate-s aici, cu mine şi celelalte suflete. Ne înţelegem perfect şi nu ne certăm; ba chiar avem grijă unii de alţii,  şi ne veghem somnul unul altuia, cum fac părinţii când pruncii lor dorm : sunt întotdeauna acolo!
Un trup. Un trup poate trăi cu suflet, iar sufletul preferă să trăiască şi el cu trup, pentru a-şi crea propria lume în care să îşi petreacă viaţa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu