miercuri, 10 aprilie 2013

Happiness.

Fericirea. Ce-i cu fericirea? Ce e fericirea?
Eu unul sunt fericit aproape tot timpul... Ce dacă nu am saci cu bani, pe care toţi ni-i dorim când suntem mici? Viaţa trebuie luată şi cu bune, dar şi cu rele... Fericirea asta... Trebuie să fim fericiţi şi recunoscători pentru fiecare gură de aer proaspăt, pentru fiecare unghie ruptă, pentru fiecare necaz păţit, pentru orice zâmbet, zărit în colţul gurii cuiva, pentru o seară cu prietenii, pentru o călătorie neaşteptată, şi pentru toate lucrurile care ne dovedesc că trăim, şi că ne place! 

Când eşti fericit, 0 ţi se pare infinitul. Cei fericiţi mănâncă îngheţată fără să se gândească la gâtul lor, care are să îi doară a doua zi. Ei trăiesc fiecare clipă, o savurează în adevăratul sens al cuvântului. Ţi se pare că eşti fericit dacă stai toată ziua la calculator, şi nu ieşi din casă? Nu, asta nu-i fericire, chiar dacă aşa pare. Eşti mai fericit şi dacă te înjură un om că ai făcut gălăgie, pentru că gălăgia aia era de fapt râsul tău şi al prietenilor tăi...

Fericirea, la fel ca şi prietenia, e ceva imposibil de definit. Sau dacă vrei să o defineşti, ajungi la concluzia că ţi-ar trebui cam o sută de caiete, dacă nu mai mult...
Eu sunt fericit că scriu pe blog. Eu sunt şi mai fericit când primesc aprecieri, sau când reuşesc să aduc zâmbetul pe buzele cuiva. Eu când citesc, sau când scriu, mă transform, pur şi simplu, în cuvinte; mă dăruiesc... Când citesc, eu sunt un omuleţ mic acolo, care stă cu o găleată din aia de KFC în mână, şi mănâncă precum un disperat în timp ce priveşte ce se întâmplă. Adesea se întâmplă să dau pe mine, pentru că ori îmi bate inima prea tare, ori nu-mi pot stăpâni râsul... E frumos! Şi sunt fericit când fac asta!

Sunt fericit când citesc, când scriu, când râd, când vorbesc, când dorm, când respir, când învăţ, când sunt certat, sau când mi se fac observaţii, când fac o greşeală gramaticală pentru că tot timpul e cineva care să mă corecteze, şi, aşadar, să mă înveţe ceva nou. Eu sunt fericit chiar şi atunci când plâng. Plânsul e doar o expresie a feţei cuiva, pentru că plânsul este şi el, la urma urmei, ceva ce trebuie să facem, pentru că ochii au nevoie de lacrimi. Biologic vorbind...

Să presupunem că fericirea e un ocean. Sunt pe plajă, lângă ocean, şi stau întins pe nisip. Mă zgârie, dar ce contează? Îmi place! Mirosul ăla de ocean care mă...ceva, ce nu poate fi explicat oricât te-ai chinui... 
Dacă intri în apa aia şi te scufunzi nu poţi să te îneci. Pur şi simplu e imposibil. Adică...eşti prea entuziasmat de chestiile pe care le simţi ca să te mai gândeşti şi la moarte. Moartea nu există, s-a demonstrat ştiinţific! :)

Dacă cineva zice că-i fericit că e vacanţă, eu zic că minte. Asta e doar o încântare, care o dată cu timpul, pleacă. Nu eşti încântat că ai vacanţă, eşti încântat că poţi să îţi petreci timpul pe care îl ai acum liber în mult mai multe feluri... Poţi să cânţi, poţi să ţipi, poţi să îţi schimbi look-ul, poţi să comunici, poţi să râzi, poţi să ăţi juleşti genunchii fără să îţi pese, şi poţi să faci mult mai multe chestii. Chestii care, în ciuda aparenţelor, te fac chiar fericit!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu