miercuri, 21 august 2013

Leapşa de la Ştefania :)

E leapşa pentru că aşa am vrut eu. Da?

Dacă sunteţi curioşi despre ce voi scrie azi, e vorba despre ce-am făcut eu în toată vacanţa (sunt curios dacă par mai multe când le scriu...), despre începerea şcolii şi despre ce urmează anul ăsta...

Doamne, voi scrie toată postarea cu o stare super mişto. Nişte fluturi în stomac produşi, de data asta, de gândul că trec clasa a VIII-a, şi pe lângă faptul că noi vom fi cei mai mari din şcoală, lucru care puţin mă interesează, VOM AVEA EXAMENE. Pe lângă fluturi, mai am şi un zâmbet tâmp pe faţă, şi o curiozitate de nedescris în ceea ce priveşte examenele. Vreau să ştiu măcar dacă voi dormi cu o noapte înainte de examen. (no way). Probabil voi dormi puţin. Dacă mă pun în pat la 9 (seara), reuşesc să adorm până la 12. So...
În fine, ştiu, mai e mult! Însă noi, copilaşii, ne gândim întotdeauna la ce urmează să se întâmple. Presupun că nu sunt singurul. Şi mai ales în asemenea situaţii...


Gândul că trec clasa a VIII-a, şi mai ales a VIII-a A, care, fără supărare, e cea mai tare clasă din şcoală, şi cea mai tare clasă de a VIII-a care a fost vreodată la noi în şcoală, îmi dă fiori, mă înspăimântă, mă face să râd, mă motivează să lucrez, şi mai multe chestii din astea, care formează o tocană de emoţii care are un gust superb. Mie îmi place la nebunie. Sunt conştient de faptul că nu va fi un an tocmai uşor, şi că subiectele de la examen nu vor fi tocmai uşoare. Dar sunt prea motivat să ajung ... undeva ... ca să nu trec cu brio peste toate astea. Aşa că nu-mi staţi în cale, s-ar putea să ieşiţi cu doi dinţi lipsă, un ochi scos şi trei degete de la piciorul stâng rupte.

Cât despre ce am făcut în vacanţa asta... A fost cea mai genială vacanţă din viaţa mea. Şi dacă eu zic asta, înseamnă că a fost chiar genială. Încă nu s-a terminat, urmează să plec la Bucureşti, dar să analizăm ce am făcut până acum. Vacanţa a început mai superb decât se putea. Relaxare după premiere, la o pizza, cu colegii. Am râs ca nebunii, şi ne-am distrat. Clasa a VII-a ne-a unit foarte mult. Am mai crescut, şi poate lucrul ăsta ne-a făcut să ne dăm seama că nu are rost să ne certăm într-una. În fine, să revenim la vacanţă. După premiere, ca la începutul oricărei vacanţe, am fost foarte motivat să îmi termin temele până la sfârşitul lunii iunie. Însă cu toţii ştim că asta nu s-a întâmplat. Oricum, până în septembrie vor fi gata. În vacanţa asta am fost...productiv, să spun aşa. La Sulina, v-am spus şi în postarea precedentă ce premiu am câştigat, şi cât de mulţumit am fost de mine. Nu mi-a venit să cred! La Măcin, zilele oraşului au fost superbe. Ne-am distrat, ne-am pictat pe faţă (eu am dat startul nebuniei, pentru că trebuia să fie unul mai nebun...), am căutat loc să ne ferim de ploaie... Ploaia nu m-a lăsat să scap neudat din cap până în picioare. Nu mi-am dat seama să îmi dau ochelarii jos, şi m-am chinuit să alerg până la cea mai apropiată terasă cu ei pe ochi. Vă daţi seama cât de clar se vedea. :))

În apropierea finalului vacanţei, pot spune că sunt foarte foarte mulţumit de ce am făcut vara asta, şi că nu am lăsat-o să râdă aiurea. Bifez pe un "to do list" râs cu lacrimi, râs la telefon fără motiv, plimbări cât se poate, zeci de mii de mesaje trimise, dar şi primite, aproape 100 de pagini completate (cu teme, bineînţeles...) şi o chestie cu care cred că v-am înnebunit dar nu v-o spun. Sâc!

Sper că aţi avut o vacanţă la fel de genială ca a mea! Vă salut :)!

Un comentariu:

  1. Imi place ca sunt inspiratia ta, draga. Te pup :D Vine acus scoala vezi tu ce urmeaza :*

    RăspundețiȘtergere