marți, 4 februarie 2014

something

Ce e un ideal? Un ideal... Poate ceva mare, strălucitor, dar, totuși, imaterial. Spre el e pusă o scară luuungă! Are unele scânduri rupte, și pe alocuri e șubredă, așa că atingerea cupei invizibile este foarte dificilă... Însă un visător, ca mine, ca tine, ca oricare altul, întotdeauna va reuși prin muncă și perseverență să îl atingă.
Mi-am pus o salopetă, iar în picioare cizmele de cauciuc din magazia bunicului. Buzunarele îmi erau umplute în câteva minute de cuie, iar o mică geantă pe care aveam s-o port în spate era plină cu scânduri noi de lemn și mâncare. Eram pregătit de a-mi începe ascensiunea lentă, dar sigură.
M-am așezat în genunchi în fața scării, și am privit în sus : părea să se întindă la infinit, însă asta nu mă descuraja. Aveam să ajung până în vârf, cu orice preț. M-am ridicat, mi-am scuturat mâinile de pământ și am pus piciorul pe scară, care se clătina mai tare decât mi-aș fi putut imagina. Cu toate acestea, am urcat o bună parte fără nicio problemă. Norii începeau să se aștearnă sub mine ca o plapumă pufoasă de nea...
În scurt timp a început furtuna : vântul sufla cu putere, ploua, tuna și fulgera. Un nor de ploaie, trecând pe lângă mine m-a încercat : 
- Hei, copile, mai bine ai coborî! Nu știi câte pericole te așteaptă!
- Fii sigur că sunt pregătit să le înfrunt! Nu mă oprește un nor în împlinirea visului meu! am spus și am continuat drumul.
Voința m-a ajutat. Scândurile mi s-au terminat în ceva vreme, dar se părea că nu mai am nevoie de ele, oricum. Furtuna se potolise, așadar puteam zări împrejur. Urcușul meu era pe terminate. Nu m-am grăbit, și nici nu m-am entuziasmat. Am urcat cu prudență în continuare, iar când am ajuns, am strâns cupa cu toată puterea în brațe, fiind sigur că e a mea, că o merit, și că nu voi fi nevoit să îi dau drumul vreodată.


yeah, still love exo. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu