Macin.

Îmi place foarte mult atitudinea celor care nu-s din împrejurimi. E foarte „O.K.” să zici cu seninătate că habar n-ai unde sunt Munții Măcinului, și să consideri acest orășel un sat amărât, din fundul lumii...

Adevărul e că asta m-a deranjat, dar nu cel mai tare. Dacă ai ceva cu Măcinul, bine, e treaba ta! Dar nu pot să înțeleg ce ai putea să ai cu Măcinenii. De cum au auzit cei în cauză că suntem din Măcin, au zis : „Noi nu știm istorie, n-avem de unde să știm unde e Măcinul!”. Iar apoi, au urmat niște comentarii de genul „Bă, ce măcineni sunt ăia!”, sau ”Ăia-s măcineni sigur!”, aceste vorbe nefiindu-ne adresate... Mă rog, sunt cocalarii din ziua de azi, și nu le poți face nimic. 

Să lăsăm la o parte nivelul scăzut de inteligență, dar crescut de nesimțire al unor persoane, și să mergem mai departe.

Dacă nu știți cum am ajuns să vă povestesc din aventurile mele, fiți atenți!

După ore-n șir de repetiții în care mâna mea nu mai putea să se miște, și era foarte posibil să-mi cadă și arcușul, a venit inevitabilul concurs interjudețean. Ghinionul nostru, la Tulcea! Am plecat, am evoluat, i-am privit pe ceilalți, și ne-am comportat normal. Dar la decernarea premiilor, acești indivizi despre care v-am vorbit și-au făcut apariția. Nu, noi ne-am făcut-o, că ei erau deja acolo... :))

Erau și de la Seminar, și au luat locul I, la fel ca noi, am uitat să spun...

Trebuie să îmi cer scuze acum, că nu am mai reușit să postez. Adevărul este că în timpul școlii aș găsi orice portiță spre blog, dar în weekend-uri, sau când vacanța se apropie, sunt așa multe de făcuuut! Mă-nțelegeți voi.