Dacă ai ajuns pe acest blog probabil că şi tu eşti ca şi mine, un copil lipsit de chef de a învăţa, care mâine dă teză şi nu are chef, totuşi, să îşi înveţe. Că na! Aşa suntem noi ăştia micii! Ne arde de glumă până în ziua de dinaintea tezei, şi nici atunci nu prea vrem să învăţăm. Nu?
Vreau să spun că pereţii chiar sunt mai interesanţi decât formule, comentarii de zeci de pagini şi definiţii. Nu mai bine te uiţi pe pereţi decât să înveţi? Asta e logic.
Odată cu teza vine de la sine şi nota aia cu roşu pusă în rubricuţa aia specială din catalog. Şi e plăcută doar dacă e de la 9 în sus, nu? Cel puţin mie aşa mi se pare. Şi sunt aşa grele, că nimeni nu poate să ia 10 (asta la mate, că la română are cine; cei de la mine din clasă ştiu).
Oricum, sunt o etapă a vieţii, trebuie să le dăm, la fel cum suntem obligaţi să mergem la şcoală până în clasa
a X-a. În clasa a V-a, când trebuia să dau prima mea teză, eram speriat, de îmi clănţăneau dinţii. Şi acum, am mai crescut şi nu mi se mai par aşa de...groaznice. Adică, dă! Sunt nişte simple teste, intitulate teze doar ca să ne sperie, nu? Conţin şi mai multe cunoştinţe, dar asta nu ar fi o problemă. Problemă ar fi timpul pe care îl aloci tezei. Te uiţi pe ea şapte ani şi nu ai chef să faci nimic, şi apoi te trezeşti că ştiai să faci şi aveai timp să faci tot, dar deşteptăciunea ta rară nu ţi-a dat voie. Aşa sunt oamenii.
În concluzie, succes la teze, 7A! (asta fiind clasa mea!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu