Nervous.

Bunătatea. Nu ştiu de ce mi-a venit să scriu despre asta, dar cum fără topic nu am nicio şansă de a scrie două cuvinte care să aibă legătură, am zis să aleg unul.

Persoanele bune sunt o raritate, trebuie să recunoaştem... Şi cum nu le întâlneşti la orice colţ de stradă, când dai de-o minune te-agăţi de ea şi nu-i mai dai drumul. D.

Acum nu zic că e o persoană excelentă, pentru că dacă aş zice asta mi-ar da zeci de mii de "hug-uri" (asta da, ca să nu zic în română...), şi mi-ar spune, probabil, că este o persoană oribilă/îngrozitoare. N-ai decât să crezi asta, băi, că nu-i adevărat! 

Dacă mă întrebaţi de ce am scris asta, nu ştiu. Poate că pur şi simplu am simţit nevoia.

Tot timpul mă întreb dacă sunt o persoană bună. 

Dar când întrebarea devine atât de apăsătoare încât trebuie să îmi dau şi un răspuns, creierul meu are grijă să mă conducă pe calea spre insucces.

Acum trebuie să trec şi la partea rea. Surpriză mare când am ajuns la şcoală. Fericit că sunt două săptămâni COMPLET NORMALE în care mergem la şcoală şi facem ore, într-un mod mai intensiv, ce-i drept, am rămas cu gura căscată (nu, nu era căscată, era când închisă când deschisă că nu mă mai puteam opri din vorbit)... La avizier, buluc de elevi. Nu, de obicei nu se întâmplă asta, dacă vreţi să întrebaţi. Aşa că am decis să merg şi eu. Era afişat orarul pe săptămâna asta. Surpriză! În fiecare zi ore de la 12 la 7, ca să recuperăm alea două zile, 2 şi 3 mai. Serios?! Era ultimul lucru la care m-aş fi gândit... Să zicem mersi că nu-s două sâmbete, că pe-ala chiar le-aş fi simţit...

Dar, Doamne! Sunt doar două săptămâni, trebuie să rezist, nu? (nu, nu eşti obligat)

Trebuie să îmi urez succes cu blogul, în această perioadă super naşpa, pentru că şi-aşa postam cam rar, deci acum...nu ştiu ce se va întâmpla. Aşa că succes, Vladule!